În terapia de familie, unitatea de intervenție este familia – părinți și copii, uneori și membri cu rol important ai familiei extinse (bunici, veri etc). Premiza de la care se pleacă în cadrul acestui tip de terapie este aceea că familia este un sistem care încearcă în permanență să își mențină o stare de echilibru, uneori cu costuri foarte mari pentru membrii săi. Modificând o familie, se schimbă viață fiecărui individ din componența sa, cu beneficii semnificative dacă ne gândim că fiecare persoană din familie este schimbată și continuă ulterior să exercite și să determine schimbări sincrone în ceilalți (principiul reciprocității).
Familia înseamnă mai mult decât o colecție de indivizi, așa cum sistemul e mai mult decât suma elementelor sale. Cu toate acestea, chiar atunci când atenția procesului terapeutic e concentrată pe ansamblul familial, câmpul de observație, investigație și intervenție trebuie să rămână suficient de larg încât să cuprindă notele definitorii, esențiale ale fiecărui membru al familiei.
Deși tipul de terapie se stabilește înainte de demararea propriu-zisă a demersului terapeutic, nu de puține ori se întâmplă ca evoluția cazului să conducă la necesitatea de a schimba sau de a intercala alte tipuri de intervenție. O problemă individuală poate demasca o disfuncție familială, o problemă de cuplu poate beneficia în tratament de ședințe individuale cu fiecare membru al diadei, o problemă de familie se poate complica cu dezvoltarea de simptome suficient de grave la un membru încât să devină obligatorie intervenția individuală.