Dimineața topește în ceață câteva raze de soare. Nu e cald. “Dar poate va fi” – mă gândesc în timp ce combin în minte piese vestimentare.
Înăuntru e liniște. Poate prea multă liniște. Și un fel de pace resemnată.
Îmi place să asortez lucruri, drept urmare mi-am ales tăcerea pentru ținuta de astăzi. O tăcere lungă până în dreptul genunchilor. Și mi-am propus să o port cu eleganță, așa încât mi-am luat pantofi cu toc înalt și o poșetă mică în care am îngrămădit câteva cuvinte. Să le am la mine. Preventiv. Un strop de fard să respect rigorile vârstei, rimel waterproof în cazul în care vreo lacrimă îmi încurcă socotelile, o umbră de ruj palid ca și liniștea mea. Mi-am luat drept accesorii un zâmbet mic și o privire caldă sub care-am vrut să ascund tristeți absurde, goale de povești.
Și am plecat. În lume, în viață, în ziua de azi.
