The post Cu ce să mă îmbrac azi? appeared first on Psihiatrie - Psihologie.
]]>Înăuntru e liniște. Poate prea multă liniște. Și un fel de pace resemnată.
Îmi place să asortez lucruri, drept urmare mi-am ales tăcerea pentru ținuta de astăzi. O tăcere lungă până în dreptul genunchilor. Și mi-am propus să o port cu eleganță, așa încât mi-am luat pantofi cu toc înalt și o poșetă mică în care am îngrămădit câteva cuvinte. Să le am la mine. Preventiv. Un strop de fard să respect rigorile vârstei, rimel waterproof în cazul în care vreo lacrimă îmi încurcă socotelile, o umbră de ruj palid ca și liniștea mea. Mi-am luat drept accesorii un zâmbet mic și o privire caldă sub care-am vrut să ascund tristeți absurde, goale de povești.
Și am plecat. În lume, în viață, în ziua de azi.
The post Cu ce să mă îmbrac azi? appeared first on Psihiatrie - Psihologie.
]]>The post Momentul potrivit appeared first on Psihiatrie - Psihologie.
]]>Și dacă nu vine acel moment?… Atunci poate merită să întrebăm altceva (nu “de ce nu pot?”). Ci: vrem? Chiar vrem acea schimbare?…
(Dacă nu vine momentul potrivit, poate schimbarea dorită nu e de fapt potrivită.)
The post Momentul potrivit appeared first on Psihiatrie - Psihologie.
]]>The post Viața-i despre înghețată appeared first on Psihiatrie - Psihologie.
]]>– Mami, azi am făcut la școală litera j mare!
– De la jucărie?
– J mare! De la Jeni.
…
– Mami, îmi iei înghețată?
– Dacă s-a deschis, da, sigur.
– S-a deschis, am văzut ieri.
…
– Mami, care este rostul viețîi?
– ?…
– Am văzut la desene… Era o veveriță pe care a înghițit-o un șarpe. Pe șarpe l-a înghițit un monstru. Pe monstru un monstru mai mare…
– Și știi că mâncarea nu ne face bine?
– Cum așa?
– Păi mâncăm și creștem mari, îmbătrânim și murim.
– …Nu m-am gândit la asta… Dar mai facem multe altele între timp și viața înseamnă toate lucrurile pe care le facem. Cred că rostul viețîi e să trăim frumos, să ne bucurăm de ce e în jur. Pare ea uneori fără sens, dar când căutăm atent, îi găsim sens. Viața e despre ce facem în general, dar și despre ce facem în fiecare zi. De exemplu, viața este acum faptul că mergem de mână, și e soare, și povestim.
– Nu prea înțeleg eu chiar tot ce îmi spui.
– …Cum să-ți spun eu mai bine?… Viața-i despre înghețată și litera J!
The post Viața-i despre înghețată appeared first on Psihiatrie - Psihologie.
]]>The post Ianuarie, între ce lăsăm în urmă și ce construim 2018/2019 appeared first on Psihiatrie - Psihologie.
]]>Va regăsesc, dragii mei, cam fără chef… “Iar planuri, iar liste noi, iar reportând dorințe vechi rămase doar în lista de acum 12 luni?”
Well… Da! Iar!
Am considerat mereu că viața înseamnă un mix de cotidian cu condimente extra. Cotidianul înseamnă tabieturi, ritualuri, poate plictiseală și monotonie, dar ne asigură sentimentul de siguranță și stabilitate. Condimentele extra înseamnă vacanțe, hobby-uri, experiențe a-cotidiene. Și uite așa, inclusiv lista noastră de planuri și obiective “pe anul nou” trece probabil în zona de “iar”, intră la ritualuri și din când în când pare banală. Fără ea însă, parcă nu e început de an! Fără ea, ce folos să mai trimitem și să mai primim urări care încep cu “fie ca”?
Well… Da!
Iar bilețelul cu dorințe, vă rog! Cu cât mai multe dorințe, cu atât mai multă speranță. Cu cât mai multe bilețele, cu atât mai mulți ani!
Fie ca acest an nou să curgă frumos și împlinit, fie ca la finalul lui să spuneți: “well, a meritat, mi-a ieșit peste 50% din lista de dorințe!”
La mulți ani!
The post Ianuarie, între ce lăsăm în urmă și ce construim 2018/2019 appeared first on Psihiatrie - Psihologie.
]]>The post Pentru tine, copile appeared first on Psihiatrie - Psihologie.
]]>Dar cuvintele, copile drag, se lovesc de zidurile pe care alegi să le ridici. Și cad, și își pierd sensul, și devin un plictisitor zgomot de fond… Ca un radio stupid… Cum să-ți spun că zidurile ridicate cu gândul (negândit) că te vor proteja de ceva (un ceva fără formă, fără rost, fără conținut, un ceva ca o boare devenită fantomă) doar te închid în tine însuți, te opresc, îți iau aerul?
Știu că ai vrea să tac. Ai vrea să închid șuvoiul, pentru că la poalele zidurilor tale zac deja cuvintele în straturi. Știu că ai vrea să nu tac. Pentru că știu că speri, acolo, adânc în tine, că ceva din tot ce strig îți poate deschide un drum. O potecă măcar…
Așa încât, copile drag, uneori îți voi mai vorbi.
Iar alteori doar voi trăi așa cum aș vrea să trăiești. Poate o să vezi viața pe care o iubesc, lumina, energia, entuziasmul, curiozitatea, căderile din care mă ridic… La un moment dat, pot numai să sper că toate acestea ți-au vorbit mai mult decât cuvintele. Și încetișor, vor răsări în tine.
…pentru orice copil – din orice om, dincolo de vârstă, închis între ziduri numite indiferență, apatie, dezinteres, frică, retragere, dor de iubire…
The post Pentru tine, copile appeared first on Psihiatrie - Psihologie.
]]>The post Zile de sărbătoare appeared first on Psihiatrie - Psihologie.
]]>Au trecut sărbătorile, dar, dragii mei, hai să facem un pic mai mult! Dacă acea stare de armonie pe care am încercat să o punem în scenă de Paști a fost reală, de ce să nu facem efortul să o transformăm într-un fel de a fi? Pentru că dacă acea stare de armonie a fost doar o fațadă… ce rost a avut?
Au trecut sărbătorile, dar putem păstra dorința de pace. Ceva mai presus de noi înșine ne împinge spre “bine” în preajma zilelor pascale. Ne împinge spre împăcare, iubire manifestă, iertare. Dar dacă nu suntem capabili să păstrăm această tendință “spre bine” … ce rost a avut? Haideți să trăim onest, să nu fim ipocriți, să fim pur și simplu buni, astfel încât fiecare zi să fie “zi de sărbătoare”. Haideți să ajungem ca, peste un an, când vine iar Paștele (ce ne împinge prin ceva mai presus de noi înșine…) să fim frumoși, fără ca acest lucru să ni se pară o provocare. Să fie în concordanță cu felul nostru de a fi… Să fim noi înșine. Buni, curați, frumoși, senini.
The post Zile de sărbătoare appeared first on Psihiatrie - Psihologie.
]]>The post Când salvamarul se îneacă appeared first on Psihiatrie - Psihologie.
]]>Azi stai pe mal. Și mai înoți uneori. Apa e când liniștită, când mai învolburată, dar nu mai are răutatea aceea de atunci. Îi faci față, te mai lupți cu ea, dar te simți stăpân pe forțele tale și nu ți s-a mai întâmplat să scapi din vedere malul.
Stând acolo, pe malul tău, vezi că marea începe să se agite. Undeva, nu prea departe, pare de-a dreptul turbată, deși valurile ajung relativ calme până la tine. Undeva e furtună. Și cineva e în apă. Chiar nu e departe de tine! Oscilezi între a rămâne liniștit doar privind spectacolul și a te îngrijora. Realizezi că în apă e chiar cel care te-a salvat. “Nu se poate… Ce să fac?… Eu nu știu să înot atât de bine… N-am salvat niciodată pe nimeni… Nu mă pricep… Dacă mă pierd și ne soarbe apa pe amândoi?… Și totuși… E singur… înoată sau doar se zbate? Vreau să-l ajut, dar cum? El e puternic, trebuie să reușească singur. Cine sunt eu să îl pot ajuta? Dacă ne soarbe apa pe amândoi? Dar…, dar… Ce să fac? Nu e nimeni pe aici mai puternic decât mine? Nici un alt salvamar?” …Și gândurile aleargă tot așa, nebune, în timp ce undeva, nu prea departe de tine, salvamarul își pierde energia, își pierde speranța și începe să se lase copleșit de alternativa renunțării la luptă.
Ei, ce faci?
Înainte de a decide, nu uita următoarele:
Crede! – în tine, în celălalt.
(Un salvamar e oricine alege/știe/vrea să se arunce în apă pentru a te ajuta.)
The post Când salvamarul se îneacă appeared first on Psihiatrie - Psihologie.
]]>The post Sfârșit și început 2014/2015 appeared first on Psihiatrie - Psihologie.
]]>Rămâi cu bine, 2014! Rămâi cu bine și sper că ai lăsat în urma ta lucruri frumoase, clipe de fericire, amintiri ce nu se vor șterge ușor. Sper că ai umplut viețile oamenilor cu tot ce ai știut tu mai bun. Probabil, pe ici pe colo, ai mai dat greș. Probabil nu ți-au ieșit chiar toate, că doar ai fost și tu doar un an, dintr-o listă pe care ne-am dori-o cât mai lungă… Rămâi cu bine!
Bine-ai venit, 2015! Te rog să ai grijă de noi. Te rog să fii un an bun, înțelegător, calm și răbdător. Să faci tot ce poți să duci la bun sfârșit planurile neîncheiate ale anului trecut, să vii cu lucruri frumoase, să ne împlinești visele (ținând cont că tu știi să alegi între visele bune pentru fiecare dintre noi și visele care doar aparent sunt ceea ce trebuie…). Să ne păzești de rele, să ne aperi de răutatea din ceilalți și din noi înșine, să ne presari zilele cu soare, cu căldură, cu iubire și drag!
! Poate că era bine să încep prin a-ți spune că mă bucur că eu și ai mei suntem aici să te primim !
La mulți ani!
The post Sfârșit și început 2014/2015 appeared first on Psihiatrie - Psihologie.
]]>The post Fără povești appeared first on Psihiatrie - Psihologie.
]]>Și gânduri, și idei, și amintiri îmi aleargă bezmetic prin minte… Oare iubesc toamna pentru că toamna a devenit…Tu?
Ia-mă de mână, dragul meu, și hai să respirăm melancolii cu miros de rugină și brumă!
The post Fără povești appeared first on Psihiatrie - Psihologie.
]]>The post Ce vă doresc la sfârșit de an appeared first on Psihiatrie - Psihologie.
]]>De Crăciun am fost acasă. În primul rând, în seara de Ajun am fost acasă în Cluj. Cu brăduț, cu cadouri – împachetate, despachetate, cu copii (cu cei mai mari :)), cu colind, cu oameni ce m-au primit cu drag în casă și la masa lor pe înserat.
Am fost apoi pe drum. Am traversat țara prin soare, ascultând muzică de suflet, zâmbind, împărtășind extazul oferit de cerul senin, de un petec de zăpadă, de copaci brumați, de un câmp cu brândușe (…), de un pahar cu afinată, de sate dormind, de plăcuța pe care scria “Onești”.
Și am ajuns acasă. Oare cum să povestesc, când nu știu dacă există cuvinte?… Am dat și am primit bucurie, îmbrățișări, atât de mult cald și bine! Cum să descriu chipurile părinților mei când m-au văzut? Fără să conteze că am întârziat, fără să conteze la cine am venit prima dată, fără să conteze că nu puteam sta mult, fără să conteze că s-au îngrijorat din cauza mea anul acesta, fără să conteze că nu le-am adus cadouri scumpe. Simpla mea prezență le-a inundat chipurile de fericire, iar în brațele lor am regăsit pacea, liniștea și iubirea profundă dintotdeauna. Cum să descriu veselia puiului meu mic, ce mă aștepta la bunici (fără să știe că mă așteaptă la cei 2 ani ai lui) când am intrat în casă? Cum să descriu starea de bine ce m-a copleșit văzând asta? Cum să descriu senzația pe care am trăit-o în fața fiecărei uși ce mi s-a deschis, în fața fiecărui om ce m-a întâmpinat, primindu-mă în casa îmbrăcată de sărbătoare – pe mine cu tot ce sunt și tot ce am, cu viața mea veche și viața mea nouă. Am dat și am primit dragoste, acceptare, dor de copilărie, nostalgie după oameni care nu mai sunt. Am stat ore în șir la mese pline și pahare de vin, depănând amintiri, povestind despre viață, făcând planuri. Mai glumind, mai întristându-ne, mai devenind serioși, mai râzând cu lacrimi. Am fost fericită acolo, în Moldova mea, unde îmi sunt rădăcinile și trecutul, cu toți cei care mă iubesc fără limite și condiții de când sunt pe lume. Am fost fericită acolo, lângă părinți și rude. Am fost fericită acolo, lângă copiii mei. Am fost fericită acolo, ținută de mână de omul cu care îmi construiesc vise și le voi transforma în realitate.
Vreau ca tot ceea ce am trăit de Crăciun să fie însuși sufletul meu, să păstrez la nesfârșit sentimentul de acasă. Îmi dă forță, încredere în mine și în viață, sănătate interioară. Și trăind așa, nu există vis pe care să nu îl pot îndeplini! Trăind așa, viața mea nu poate fi decât frumoasă și împlinită!
Doresc să vă fie mereu așa cum mi-a fost mie în aceste zile de sărbătoare!
The post Ce vă doresc la sfârșit de an appeared first on Psihiatrie - Psihologie.
]]>