Psihiatria este o specialitate medicală distinctă, centrată pe investigarea, diagnosticarea, tratarea și urmărirea în evoluție a tulburărilor psihice.
Examinarea psihiatrică
Spre deosebire de alte specialități medicale, în psihiatrie principalele tehnici de examinare sunt observația și interviul, deoarece simptomele psihice sunt manifestări anormale în planul trăirilor afective, cogniției și comportamentului, ce nu pot fi obiectivate și cuantificate decât în acest mod. Interviul are drept scop acumularea de informații, pe baza cărora medicul poate trece la etapa următoare, cea de diagnosticare. Deși aparent nu este decât un dialog, acesta este condus astfel încât să se obțină un tablou cât mai complet.
Interviul psihiatric include două etape, anamneză (antecedente personale și familiale, date despre contextul social, familial și profesional, identificarea acuzelor principale și evoluția acestora în timp) și examenul stării psihice prezente (imagine de ansamblu, expresie emoțională, funcții cognitive etc). Ori de câte ori este posibil, se încearcă completarea cu informații de la rude sau alte persoane apropiate.
Diagnosticarea
Pornind de la ansamblul de date obținut în urma examinării, medicul stabilește un anumit diagnostic (de etapă sau final), încadrând boala într-o categorie pe baza simptomelor și semnelor prezente. În procesul de diagnosticare se folosesc criterii conform unor sisteme de clasificări internaționale.
Deși nu există în practica curentă examene de laborator sau alte investigații paraclinice care să susțină majoritatea diagnosticelor psihice, în multe situații se impun analize complementare pentru a se face diferența între patologia mentală și cea organică și pentru a vedea dacă și cum acestea se pot intrica.
Precizarea unui diagnostic orientează terapia și permite estimări privind evoluția. Există însă un mare dezavantaj, acela de a vedea diagnosticul ca pe o etichetă pusă pacientului, ceea ce uneori crește dificultățile persoanei respective – prin fine mecanisme psihologice “eticheta” setează comportamentul, la aceasta adăugându-se uneori reacția anturajului care, direct sau indirect, poate avea o influență negativă. Pentru a evita un astfel de neajuns, consider că orice pacient trebuie consiliat cu multă atenție și răbdare.
Stabilirea schemei de tratament
Este o etapă în care medicul optează, individualizat, pentru un plan terapeutic, ținând cont de specificul fiecărei situații. Acest plan trebuie explicat în detaliu pacientului. De asemenea e de dorit să fie prezentate și variante alternative ale planului inițial schițat de medic. Se discută beneficiile și riscurile fiecărui medicament (ce rațiune stă la baza alegerii respective, care sunt efectele pozitive și reacțiile nedorite posibile, modul de administrare, dozele – fixe/crescătoare/descrescătoare etc).
Evaluarea periodică
În domeniul psihiatriei, consultația de control este foarte importantă, deoarece schemele (cel puțin cele de la inițierea unui tratament) necesită revizuiri și readaptări periodice, în funcție de evoluția simptomatologiei. Există o mare variabilitate individuală în răspunsul la produsele farmacologice cu care se lucrează în aria psihică, motiv pentru care evaluările sunt o necesitate, deși nu pot fi impuse. Din păcate nu există un medicament perfect al fiecărei tulburări, de aceea drumul spre vindecare nu este întotdeauna unul drept, pe pantă continuu ascendentă.
Consilierea psihiatrică
Mai mult decât în orice alt sector medical, consilierea psihiatrică ar trebuie să fie o regulă de aur. Povara de a avea o tulburare mentală este una foarte grea – din cauza prejudecăților, din cauza faptului că nu e “ceva” ce se poate “vedea la analize”, din cauză că de multe ori pare a nu avea nicio logică, din cauza faptului că afectează omul în foarte multe domenii în care activează.
Consilierea vizează oferirea de explicații pertinente despre ce înseamnă un anumit diagnostic, despre posibile etiologii, despre modalități de intervenție, despre impactul asupra vieții. Mai mult, consilierea urmărește relativizarea și nuanțarea lucrurilor, astfel încât la sfârșitul consultației pacientul să nu iasă din cabinet doar împovărat cu un diagnostic și cu o prescripție medicamentoasă. Cred că niciodată nu se pune o rețetă în mâna unui pacient fără a-i pune și un strop de încredere și speranță în suflet…