Pentru tine, copile

Pentru tine, copile

Aș putea să-ți dăruiesc mereu cuvinte. Aș putea să-ți spun iar și iar despre viață, despre oameni, despre căldura din noi, despre magia empatiei tăcute, despre forța unei simple țineri de mână, despre energia lui “atât de mult îmi doresc să…”, despre satisfacția lucrurilor făcute cu dedicare și efort, despre moarte, despre zâmbet, despre dor, despre… Of, doamne… despre atâtea lucruri…

Dar cuvintele, copile drag, se lovesc de zidurile pe care alegi să le ridici. Și cad, și își pierd sensul, și devin un plictisitor zgomot de fond… Ca un radio stupid… Cum să-ți spun că zidurile ridicate cu gândul (negândit) că te vor proteja de ceva (un ceva fără formă, fără rost, fără conținut, un ceva ca o boare devenită fantomă) doar te închid în tine însuți, te opresc, îți iau aerul?

Știu că ai vrea să tac. Ai vrea să închid șuvoiul, pentru că la poalele zidurilor tale zac deja cuvintele în straturi. Știu că ai vrea să nu tac. Pentru că știu că speri, acolo, adânc în tine, că ceva din tot ce strig îți poate deschide un drum. O potecă măcar…

Așa încât, copile drag, uneori îți voi mai vorbi.

Iar alteori doar voi trăi așa cum aș vrea să trăiești. Poate o să vezi viața pe care o iubesc, lumina, energia, entuziasmul, curiozitatea, căderile din care mă ridic… La un moment dat, pot numai să sper că toate acestea ți-au vorbit mai mult decât cuvintele. Și încetișor, vor răsări în tine.

pentru orice copil – din orice om, dincolo de vârstă, închis între ziduri numite indiferență, apatie, dezinteres, frică, retragere, dor de iubire…