Au trecut sărbătorile. Am făcut pregătiri, ne-am împrospătat casele, am alergat după cadouri, am întins mesele și le-am umplut cu de toate, ne-am îmbrăcat cu mai multă grijă decât de obicei… Ne-am adunat apoi în jurul coșurilor cu ouă roșii, am ciocnit pahare, ne-am îmbrățișat oamenii dragi, am trimis mesaje celor de departe. Am făcut tot posibilul să ne păstrăm o stare de spirit bună, să nu ne certăm, să nu ne reproșăm, să trecem peste nemulțumiri, să iertăm chiar, să aducem în prim plan doar gânduri curate, calde, frumoase. Am pus deoparte vechi subiecte de discuții, am amânat lucrurile grele care știam că e posibil să ne strice liniștea. Am trăit prezentul. Am trăit sărbătoarea. Ne-am lăsat în voia zilelor senine. Am adunat în noi doar binele!
Au trecut sărbătorile, dar, dragii mei, hai să facem un pic mai mult! Dacă acea stare de armonie pe care am încercat să o punem în scenă de Paști a fost reală, de ce să nu facem efortul să o transformăm într-un fel de a fi? Pentru că dacă acea stare de armonie a fost doar o fațadă… ce rost a avut?
Au trecut sărbătorile, dar putem păstra dorința de pace. Ceva mai presus de noi înșine ne împinge spre “bine” în preajma zilelor pascale. Ne împinge spre împăcare, iubire manifestă, iertare. Dar dacă nu suntem capabili să păstrăm această tendință “spre bine” … ce rost a avut? Haideți să trăim onest, să nu fim ipocriți, să fim pur și simplu buni, astfel încât fiecare zi să fie “zi de sărbătoare”. Haideți să ajungem ca, peste un an, când vine iar Paștele (ce ne împinge prin ceva mai presus de noi înșine…) să fim frumoși, fără ca acest lucru să ni se pară o provocare. Să fie în concordanță cu felul nostru de a fi… Să fim noi înșine. Buni, curați, frumoși, senini.
